Despre lucruri cu adevărat importante…

Thursday, 18 February 2010, 17:52 | Category : Fapte bune, File de poveste
Tags :

scrie Dan Voiculescu la el pe blog, anunţându-şi implicarea în cazul lui Daniel.

Am rămas fără cuvinte, iar aceste rare ocazii se pot număra pe degetele de la o mână!

Şi mă lasă rece orice o să spuneţi (vă ştiţi voi care) despre motivele implicării mogulului. Am avut şi avem o cauză, iar asta e mai presus de motive. Daniel o sa se facă bine cu ajutorul vostru (pentru că voi, cei mulţi, aţi donat o sumă mai mare decât DV) şi Doamne Ajută, o să demarăm o campanie mult mai importantă, o campanie pentru toţi cei care s’au trezit într’o dimineaţă şi au aflat că sistemul îi condamnă la moarte doar pentru c’au avut nenorocul dublu: acela de a se îmbolnăvi grav în România.

Oricum, dincolo de MULŢUMESC, am vrut să reafirm: #zanarim în continuare! Şi sper să rămâneţi alături de noi ca şi până acum.

Ruxandra

Share/Save/Bookmark

6 Comments for “Despre lucruri cu adevărat importante…”

  1. 1Mika Pana

    #ZANARIM!

  2. 2sorin

    Eu sunt alaturi de voi, ca si pana acum, iar proiectul suna bine si pe viitor:)…

  3. 3raluca

    tocmai ce-am citit iniţiativa de proiect pe blogul lui #draduta si tare m-am mai bucurat ca vreti sa continuati. sa stiti ca aveti o gasca puternica si la cluj care abia asteapta sa se implice in proiectul cel mare. si sint convinsa ca majoritatea celor care s-au implicat pentru Daniel vor contribui si la proiectul pentru ceilalti 7.999. in orice caz, count me in!

  4. 4Alina

    Si Parisul e cu voi!

  5. 5Andreea

    Alexandra, un caz asemanator cu cel al lui Daniel.

    http://www.alexandra-comanici.ro

    Daca la el s-a putut, sunt convinsa ca se va putea si la ea. E deja in Italia, asteapta un donator. Costurile sunt de 80.000 euro, nu stiu cat s-a strans din suma asta, dar cu siguranta mai are nevoie de bani si de sprijin (ca si Daniel, de altfel).

Trackbacks

  1. 1. uberVU - social comments

Leave a comment